În perioada 13-15 ianuarie 2023, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furtului și a traficului internațional de...
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, pe aleea Pacea, un autoturism, condus de un tânăr de 28...
Polițiștii din Dorohoi, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, pe drumul comunal DC69, au efectuat semnal de oprire unui autoturism, al cărui conducător auto nu s-a...
Românii care vor o pensie mai mare şi care îşi pot cumpăra vechime în muncă trebuie să se grăbească. Se apropie termenul-limită până la care legea...
Parteneriatul dintre Consiliul Județean Botoșani și Consiliul Județean Suceava începe să dea roade. În urma conlucrării dintre cele două administrații s-au identificat soluțiile tehnice pentru reluarea...
Casa Națională de Pensii a transmis condițiile în care angajații pot beneficia de pensie de invalididate. În principiu este vorba despre persoanele asigurate care şi-au pierdut...
Luni, pe 16 ianuarie, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, în parteneriat cu Memorialul Ipotești, organizează, la ora 10.00, Concursul de recitare Dor...
Încă o săptămână de primăvară autentică în miez de iarnă. La mijlocul intervalului, sunt așteptate maxime de aproape 20 de grade. Din punct de vedere al...
Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” UAT COMUNA MIHĂLĂȘENI a semnat contractul de finanțare pentru implementarea proiectului “Dezvoltarea sistemului de management integrat...
Luni, 16 ianuarie este Blue Monday, considerată cea mai tristă zi din acest an. Vremea sumbră din această perioadă a anului, trecerea sărbătorilor și energia scăzută...