Connect with us

Actualitate

Botoșani: Liste de așteptare de până la un an și jumătate pentru protezarea genunchilor sau șoldurilor

Publicat

Publicitate

Un pacient care are nevoie de proteze la genunchi sau șold trebuie să aștepte până la un an și jumătate pentru a beneficia de aceste servicii medicale la Spitalul Județean de Urgență ‘Mavromati’ Botoșani, a declarat, miercuri, șeful Secției de ortopedie a unității medicale, medicul Radu Malancea.

Potrivit acestuia, protezarea genunchilor și șoldurilor sunt finanțate în baza unui program național, iar gratuitatea oferită de stat face ca numărul de solicitări să fie foarte mare și să fie creată o listă de așteptare foarte lungă.

‘E o avalanșă de cerințe. Foarte multă lume suferă de genunchi care trebuie protezați’, a afirmat Malancea.

El spune că, lunar, Secția de ortopedie a Spitalului Județean de Urgență ‘Mavromati’ beneficiază de un buget de 80.000 pentru proteze la genunchi și șold.

‘La mine se așteaptă un an și jumătate pentru proteze. Omul, dacă nu este mulțumit și spune că stă prea mult, automat se duce în regim privat și plătește intervenția chirurgicală’, a mai spus Radu Malancea.

AGERPRES

Publicitate

Urmăriți Botosani24.ro și pe Google News



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


ȘTIREA TA - Dacă ești martorul unor evenimente deosebite, fotografiază, filmează și trimite-le la Botosani24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Eveniment

Accident la Suharău: Tractor răsturnat noaptea trecută, trei persoane transportate la spital

Publicat

Publicitate

Un accident grav s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, în localitatea Suharău, unde un tractor în care se aflau trei bărbați s-a răsturnat într-un șanț. Incidentul a fost semnalat la 112 la scurt timp după ora 01:00, iar autoritățile au fost mobilizate imediat.

În numai câteva minute, la fața locului au ajuns pompierii din cadrul Punctului de Lucru Darabani și ai Detașamentului Dorohoi, cu o autospecială de stingere prevăzută cu modul de descarcerare, gata să intervină în cazul în care victimele ar fi fost blocate în interiorul utilajului. În sprijin au sosit și o ambulanță SMURD, dar și două echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.

La sosirea forțelor de intervenție, salvatorii au constatat că cele trei persoane nu erau încarcerate, însă prezentau răni care necesitau îngrijiri medicale. Toți ocupanții tractorului au fost preluați de paramedici și transportați la spital pentru investigații de specialitate.

În paralel, pompierii au lucrat pentru înlăturarea pericolului de incendiu, o măsură esențială în astfel de situații, având în vedere riscul crescut de scurgeri de combustibil și aprindere.

ISU Botoșani atrage atenția conducătorilor auto asupra pericolelor generate de neatenție sau de manevre riscante, mai ales pe timp de noapte. Recomandările sunt clare: prudență, respectarea regulilor de circulație și adaptarea vitezei la condițiile de drum, pentru siguranța tuturor participanților la trafic.

Publicitate
Citeste mai mult

Eveniment

CALENDAR ORTODOX 2025: Sfântul Apostol și Evanghelist Matei

Publicat

Publicitate

Acest dumnezeiesc apostol, şezând la vamă, a auzit pe Domnul zicându-i: „Urmează Mie”. Şi el în ceasul acela a lăsat toate şi a urmat Domnului, făcând găzduire Domnului în casa sa mare, precum spune el însuşi în Evanghelia sa. Iar de atunci şi în urmă a fost împreună înnumărat cu ceilalţi apostoli.

După ce a primit puterea Sfântului Duh, în ziua Cincizecimii, şi s-a înţelepţit cu cele dumnezeieşti, atunci a scris Evanghelia sa pe limba evreiască; după opt ani de la înălţarea lui Hristos, a trimis Evanghelia la evreii cei nou luminaţi. Şi după ce a învăţat pe parţi şi pe mideni şi le-a aşezat lor biserici, şi multe minuni a făcut, în urmă şi-a luat sfârşitul prin foc prin cei necredincioşi. Iar când era încă în viaţă, acest dumnezeiesc apostol, ceilalţi împreună ucenici şi apostoli înconjurau fiecare locul şi cetatea, ce-i cădea la sorţi, propovăduind Evanghelia lui Hristos. Iar acesta la parţi aflându-se, s-a suit singur într-un munte şi a zăbovit acolo, având o singură haină şi fără de acoperământ.

După ce a trecut câtva vreme, i s-a arătat lui Dumnezeu ca un prunc, Cel ce a zidit din pământ pe om, şi, întinzându-Şi dreapta Sa, a dat apostolului un toiag şi i-a zis: „Ia aceasta şi, pogorându-te din munte şi mergând la cetatea Mirmina, sădeşte toiagul acesta înaintea uşii bisericii de acolo, unde făcând rădăcini şi înălţându-se din mâna Mea cea dreaptă, se va face copac mult-roditor; şi din vârful crengilor sale se va pogorî mursa de miere, iar din rădăcina sa va ieşi izvor de apă, cu care spălându-se oamenii cetăţii, cei cu mintea de fiară, şi din mursa copacului împărtăşindu-se, li se vor îndulci simţirile şi vor înceta a mai face fărădelegi. Atunci Matei, primind cu cucernicie toiagul cel dat de Domnul, s-a pogorât din munte şi s-a dus la Mirmina.

Iar femeia împăratului parţilor, Fulvana cu numele, având demon viclean, a întâmpinat pe apostol împreună fiind ea cu fiul şi cu fiica-sa, care şi aceştia erau ţinuţi de duhuri necurate. Şi toţi, cu glasuri aspre şi cu săltări sălbatice, strigau în preajma apostolului, zicând: „Cine te-a silit ca să vii aicea şi la locurile noastre? Sau cine este Cel ce ţi-a dat ţie toiagul acesta spre pierzarea noastră?” Atunci apostolul lui Hristos cu glas liniştit a certat duhurile cele necurate, iar pe cei ce pătimeau şi se aflau în zbuciumări i-a vindecat şi i-a făcut pe ei să urmeze lui cu bună rânduială şi cu minte. Iar episcopul cetăţii aceleia, Platon cu numele, aflând de venirea sfântului, a ieşit afară împreună cu clerul şi l-a întâmpinat, şi amândoi împreună au intrat în cetate înaintea tuturor. Atunci apostolul, înfigând toiagul în pământ, a slăvit pe Dumnezeu, Cel ce i s-a arătat lui ca un prunc şi i-a poruncit să facă aceasta. Şi, o, minune!, îndată toiagul cel uscat a prins rădăcină şi a făcut crengi şi roadă a dat, care pica mursa de miere, precum a zis Domnul. Lângă rădăcina copacului s-a făcut o fântână, ce izvora apă prea curată şi prea dulce, încât toţi cei ce treceau pe acolo s-au spăimântat de această minune.

Şi fiindcă vestea aceasta s-a împrăştiat în toate părţile cetăţii, alergau împreună mulţimile ca să vadă minunea. Cei care gustau din dulceaţa copacului şi se spălau cu apa din izvor lepădau îndată toată nebunia şi cruzimea cea sălbatică din sufletul lor, pe care o aveau cu înşelăciune din pricina închinării la idoli. Dar multe pătimind de la împărat, apostolul Domnului prin foc şi-a primit sfârşitul. În urmă însă, a făcut pe împăratul să se întoarcă la credinţa lui Hristos prin minunea ce au făcut moaştele lui.

Împăratul, botezându-se, a luat numele Matei şi a zdrobit idolii, a înduplecat pe supuşii săi şi au crezut toţi în Hristos. Apoi şi episcop făcându-se, a lăsat după moarte episcopia fiului său, după aşezământul ce prin vedenie i-a făcut lui dumnezeiescul apostol.

Publicitate

Citeste mai mult

Eveniment

Doliu la Mănăstirea Râmeț: Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța mănăstirii, a încetat din viață

Publicat

Publicitate

Stavrofora Ierusalima Ghibu, proinstareța Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la Râmeț, a încetat din viață.

Anunțul a fost făcut de Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia.

Ierusalima Ghibu a trecut la Domnul sâmbătă dimineața, 15 noiembrie. Avea 88 de ani.

Slujba înmormântării maicii Stavrofore Ierusalima Ghibu, stareță a străvechiului așezământ monahal de pe Valea Râmețului timp de 42 de ani, va avea loc luni, 17 noiembrie, la Mănăstirea Râmeț.

Stavrofora Ierusalima Ghibu

Stavrofora Ierusalima Ghibu s-a născut la data de 23 noiembrie 1936, în localitatea Pianu de Sus, judeţul Alba, din părinţii Vasile şi Maria Ghibu. A primit la botez numele Ioana.

Publicitate

A urmat şcoala primară, de patru ani, în comuna Pianu de Sus, continuând cu Gimnaziul Unic, de trei ani, din oraşul Sebeş. Apoi, a urmat cursurile Liceului Teoretic de fete, de patru ani, din Alba Iulia. Dintre cei opt copii ai familiei, mai este în viață doar monahia Anastasia (Ana) Ghibu, viețuitoare în Mănăstirea Râmeț de peste 69 de ani.

Profesor și duhovnic, Sfântul Dometie

La data de 3 iulie 1952, Stavrofora Ierusalima a plecat la Mănăstirea „Sfinții Împărați Constantin și Elena” de la Afteia, județul Alba, alături de mai multe surori de pe Valea Sebeșului. L-a urmat pe Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv, având dorința de a îmbrățișa viața monahală. Aici s-au nevoit până în octombrie 1952, plecând împreună cu Sfântul Cuvios Dometie la două mănăstiri din Eparhia Buzăului, Răteşti și Barbu, unde au fost închinoviate.

Ulterior, Stavrofora Ierusalima a fost primită în obștea Mănăstirii Rătești, loc în care a urmat cursurile Şcolii monahale, de trei ani, avându-l profesor, dar și duhovnic, pe Sfântul Cuvios Dometie. A avut mai multe ascultări în cadrul așezământului, unde a învăţat ţesutul covoarelor manuale în atelierele mănăstirii. A fost rânduită ca ajutoare de contabilă și a predat în cadrul Şcolii elementare din Mănăstirea Rătești atât maicilor, cât și surorilor.

La Mănăstirea Râmeț din 1956

În data de 21 iulie 1956, la îndemnul Sfântului Cuvios Dometie, Stavrofora Ierusalima Ghibu, împreună cu un grup de maici și surori, a plecat din Eparhia Buzăului, venind la Mănăstirea Râmeţ, județul Alba. Aici au rămas până la sfârșitul vieții lor.

La data de 2 iulie 1957, a fost tunsă în monahism de către Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv, primind la călugărie numele Ierusalima.

Activitatea la mănăstire

Din anul 1956 și până în anul 1972, a condus secţia de covoare din cadrul Mănăstirii Râmeț, ce aparţinea Cooperativei „Mureşul” din Alba Iulia și care, ulterior, a aparținut Cooperativei „Record” din Aiud. Din anul 1960, Mănăstirea Râmeț și-a încetat temporar activitatea, prin punerea în aplicare a Decretului 410/1959, moment la care personalul mănăstirii a fost nevoit să părăsească așezământul monahal de pe Valea Râmețului.

Începând cu luna iulie 1972, odată cu revenirea maicilor și a surorilor în Mănăstirea Râmeţ, Stavrofora Ierusalima Ghibu a construit, sub îndrumarea Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț şi cu ajutorul întregului sobor de maici, mai multe clădiri administrative. Cea mai mare și importantă lucrare a fost edificarea bisericii cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” între anii 1982 și 1992.

Stareță a mănăstirii

La data de 1 iulie 1972, a fost numită stareţă a Mănăstirii Râmeţ, conform Ordinului nr. 7451/1972, emis de către Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei și Sibiului, şi, de asemenea, ca urmare a Deciziei Departamentului Cultelor nr. 16 – 371/1972. În perioada anilor 1979-1983, a urmat cursurile Institutul Teologic Ortodox din Sibiu, susținând, cu prilejul absolvirii, lucrarea de licenţă intitulată „Monografia administrativă a Mănăstirii Râmeţ”.

La data de 14 mai 2014, după o lungă şi rodnică perioadă de împlinire a ascultării de stareţă a Mănăstirii Râmeţ (42 de ani), a predat această ascultare la vârsta de 78 de ani. S-a retras în liniștea chiliei, în rugcăciune.

În dimineața zilei de 15 noiembrie 2025, în urma unei îndelungate suferințe, Stavrofora Ierusalima Ghibu a fost chemată la cele veșnice, spre a locui în Împărăția lui Dumnezeu.

foto: basilica.ro / Răzvan Clipici

Citeste mai mult

Eveniment

Numărul maxim de elevi în clasele de liceu, din anul școlar 2026-2027. Reguli pregătite de Ministerul Educației

Publicat

Publicitate

Ministerul Educației a pregătit proiectul de metodologie privind cifra de școlarizare în anul școlar 2026-2027. Potrivit documentului, clasele de a IX-a din liceele teoretice și tehnologice vor avea 28 de elevi.

În ceea ce privește clasele cu filieră vocațională profil sportiv, teologic, pedagogic, precum și învățământ liceal de artă, acestea vor avea 24 de elevi, notează edupedu.ro.

Numărul elevilor într-o clasă a crescut, în medie, cu doi elevi din anul școlar 2025-2026.

Potrivit metodologiei puse în consultare, în situații excepționale pot fi aprobate includerea în clase a încă patru elevi, cel mult. Decizia este la nivelul inspectoratelor școlare, fără avizul ministerului.

Reguli pentru formarea claselor de liceu în anul școlar 2026-2027

Numărul de elevi dintr-o clasă de liceu este stabilit luând în considerare traseele educaționale:

  • clasele IX/XI/anul I teoretic/ tehnologic (zi): 28 locuri
  • vocațional (sport/teologic/pedagogic/arte): 24 locuri
  • seral/frecvență redusă – 30 locuri
  • postliceal/maiștri – 32 locuri.

Clasele din învățământul liceal tehnologic dual: se constituie conform solicitărilor operatorilor economici și cu respectarea limitelor legale.

Publicitate

Fiecare liceu ce poate școlariza profil pedagogic trebuie să includă cel puțin o clasă a IX-a „Pedagogia educației timpurii”

La nivelul centrelor județene de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională se realizează un studiu privind orientarea școlară a elevilor din clasa a VIII-a.

Inspectoratele școlare stabilesc numărul de locuri, repartizat pe unități de învățământ, pentru:

  • candidații de etnie romă
  • candidații cu cerințe educaționale speciale;
  • tinerii de origine română din Republica Moldova, țări învecinate și diaspora.

Reguli pentru grădiniță, clase pregătitoare, gimnaziu

Se asigură cuprinderea întregii generații a copiilor în vârstă de 4 ani în grupa mijlocie.

Se asigură cuprinderea întregii generații a copiilor în vârstă de 5 ani în grupa mare.

  • grupa mică cuprinde, în medie, 9 copii, dar nu mai puțin de 7 și nu mai mult de 11
  • grupa mijlocie cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 17
  • grupa mare cuprinde, în medie, 16 copii, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22
  • educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 17 preșcolari, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 22

Se asigură cuprinderea întregii generații a copiilor a copiilor în vârstă de 6 ani în clasa pregătitoare.

  • învățământul primar: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 24

Se asigură cuprinderea întregii generații de absolvenți ai clasei a VIII-a în învățământul liceal, inclusiv în sistem dual, în vederea finalizării învățământului obligatoriu.

învățământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 20 de elevi, dar nu mai puțin de 12 și nu mai mult de 28.

Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Știri Romania24.ro

Publicitate

Trending