Două aeronave ale companiei aeriene Ryanair au fost lovite de fulgere, cauzând probleme și întârzieri semnificative. Una dintre ele venea din România. S-a întâmplat sâmbătă, 25...
În cadrul dezbaterii pe care PSD Botoșani, prin Organizația Femeilor Social Democrate, a organizat-o de Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor, deputatul Alexandra Huțu și-a...
Astăzi, la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, 21 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina, și doi ai Școlii de Agenți de...
Atac la pilonul doi de pensii, semnalat de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Câștigurile ar putea fi supuse impozitării progresive din cauza unei...
La sfârșitul săptămânii trecute, pe 25 noiembrie cu ocazia zilei internaționale pentru eliminarea violenței asupra femeilor, OFSD Botoșani a organizat o dezbatere la sediul județean al...
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a ajuns la spital pentru că i s-a umflat degetul inelar și nu mai putea să-și scoată verigheta....
În mai multe localități din județul Botoșani, șoferii care au băut și s-au urcat la volan au avut parte de o întâlnire „penală” cu polițiștii. ...
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe strada 1 Decembrie, din orașul Darabani, un autoturism, condus de un tânăr de 18...
Sâmbătă, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat,...
Autoturism răsturnat duminică noapte în afara părții carosabile pe raza localității Frătăuții Vechi. În urma evenimentului două persoane sunt transportate la spital pentru îngrijiri medicale și...