Poliția Municipiului Botoșani a fost sesizată sâmbătă, 1 iunie 2025, în jurul orei 17:15, cu privire la dispariția unei femei în vârstă de 61 de ani,...
O rubrică realizată de profesor Georgică Manole, scriitor, epigramist: EDIȚIA A XV-A A SIMPOZIONULUI TRANSFRONTALIER EUROREGIUNEA „PRUTUL DE SUS” Sub egida Societății de Geografie din România...
Sfântul Iustin Martirul și Filosoful era fiul unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina, numit după colonizarea romană din anul 70 Flavia Neapolis, iar...
O autospecială a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Bistrița-Năsăud, care transporta un pacient, a fost implicată în noaptea de vineri spre sâmbătă într-un accident pe DN...
Peste 40 de elevi au participat, astăzi, la concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”, organizat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență...
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani informează consumatorii că, începând cu data de 31 mai 2025, ora 18:00, se vor înregistra inițial scăderi semnificative de presiune, urmate...
În perioada 26-30 mai 2025, poliţiştii botoşăneni derulează Săptămâna prevenirii criminalităţii, acţiune ce vizează sensibilizarea cetăţenilor în legătură cu importanţa prevenirii criminalităţii, necesitatea adoptării unor măsuri...
Patriarhia Română oferă un sprijin financiar de 100.000 de lei pentru sinistrații din Covasna și Harghita, afectați de inundațiile din ultimele zile. ‘În urma inundațiilor masive...
Comisarii pentru protecția consumatorilor au aplicat, vineri, amenzi în valoare de 250.500 lei, în urma unor controale tematice și operative desfășurate la șapte operatori economici, și...
Un autoturism, parcat într-o gospodărie de pe strada Cernavodă, din municipiul Botoșani, a luat foc, în această dimineață. La caz s-au deplasat pompierii militari din cadrul...