Cuviosul Samson a fost rudă cu împăratul Constantin cel Mare (306-337). Animat de dorința de a fi folositor aproapelui, a învățat Sfânta Scriptură, dar și cum...
Luni, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a trei persoane, cu vârstele...
Câștigătoarea celui mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49 și-a ridicat luni banii. La extragerea din 25 iunie, aceasta a câștigat premiul în valoare de...
Constituția României, în articolul 12, consacră ca simbol național Drapelul României, care este sărbătorit în fiecare an la data de 26 iunie. Pornind de la acest...
Elicopterul SMURD a fost chemat în această după-amiază la Șendriceni pentru a prelua un bărbat de 53 de ani. Dorohoianul a suferit un accident vascular-cerebral și...
Proiectul privind tăierea pensiilor speciale pentru parlamentari a trecut de votul senatorilor și deputaților. S-au înregistrat 382 de voturi ”pentru”, 3 abțineri, iar 3 parlamentari au...
Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, a organizat sâmbătă, 24 iunie 2023, activitatea...
Controlul permanent asupra respectării legalităţii şederii în România a străinilor, combaterea migraţiei ilegale şi a muncii nedeclarate rămân în continuare acţiunile prioritare ale poliţiştilor de imigrări,...
Plățile taxelor fără debit sunt mai simple și mai ușoare. Începând cu această lună – iunie 2023 – locuitorii municipiului Botoșani au posibilitatea să își achite...
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.Serviciul de distribuţie...