Mediile din şcoala generală nu reflectă cunoştinţele elevilor. 14.500 de elevi care au avut media generală mai mare de 8 în clasele V-VIII nu au trecut...
Sfântul Tihon de Zadonsk s-a născut în anul 1724 în Rusia, din părinți creștini. A primit la naștere numele de Timotei. Din cauza morțîi tatălui sau,...
CFR Călători informează că în zilele cu trafic crescut din minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a suplimentat anumite trenuri, relatează Mediafax. Astfel, în 15...
Reprezentanţi REPER atrag atenţia asupra faptului că România are în prezent cu un milion mai puţini tineri decât la ultimul recensământ, precum şi că şomajul în...
Viitorii șefi de direcții județene de învățământ preuniversitar (DJIP) pe noua lege a educației, dar și ceilalți inspectori școlari de specialitate vor susține un concurs ale...
Perseidele ajung la punctul maxim în noaptea de 12 spre 13 august așa că cerul nopții de sâmbătă spre duminică va fi spectaculos, relatează alba24.ro. Zeci...
Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control pe drumul public, din orașul Darabani, un autoturism condus de un bărbat, de 66 de...
Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au oprit pentru control, pe drumul Național D.N. 29A, în comuna Vârfu Câmpului, un autoturism condus de un bărbat,...
Vineri, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani- Biroul Rutier au oprit pentru control, pe Calea Națională, un autoturism condus de o tânără, de 33 de ani,...
Vineri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.1 Botoșani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 53 de...