Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat luni, 30 mai 2022, mai multe decrete, inclusiv cel prin care se anulează zilele libere acordate părinților în contextul stării...
Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu Ploiești, subordonat Direcției Medicale a Ministerului Afacerilor interne, organizează concurs pentru ocuparea a 4 (patru) posturi vacante de medic...
Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu a anunțat luni când va fi luată vacanța școlară în luna februarie a anului viitor. Potrivit ministrului Educației, a fost stabilită poziționarea...
Românii care nu s-au autorecenzat pe platforma informatică pusă la dispoziție de Institutul Național de Statistică, vor fi vizitați la domiciliu. Începând de marți, 31 mai,...
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, găzduiește expoziția intitulată „Încondeierea ouălor, străvechi obicei românesc”. Aceasta cuprinde lucrări realizate de cursanți ai Școlii Populare...
De la 1 iulie se scumpesc biletele de tren cu 20%. Solicitarea a apărut din aprilie, din partea CFR Călători, iar important de precizat este că...
Ziua mondială a sclerozei multiple este marcată anual la 30 mai. În 2009, Federaţia Internaţională a Sclerozei Multiple (MSIF), cu sediul la Londra, şi membrii săi...
Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații...
Sfântul Isaachie a trăit în timpul împăratului Valens (364-378), în timpul căruia Biserica suferea din cauza ereziei ariene, erezie a cărui adept era și împăratul. Sfântul...
Peste 10000 de oameni au participat în ultimele două zile pe stadionul “Luceafărul” de la Ipotești la Festivalul “Floare Albastră”, un festival organizat de autoritățile locale...