„Istoria românilor şi a României” va fi disciplină de sine stătătoare, a anunţat ministrul Educaţiei şi Cercetării Daniel David, după întâlnirea pe care a avut-o joi...
Se întâmplă lucruri mirabile în orașul Darabani, cea mai nordică așezare urbană de pe teritoriul României, cunoscut mai ales drept locul de baștină al neurochirurgului Leon...
Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind introducerea disciplinei optionale „Istoria Revolutiei din 1989 si a schimbarii de regim din Romania”, la decizia scolii, in...
Academia Română a solicitat Ministerului Educației să mărească la trei, numărul orelor de istorie în învățământul preuniversitar. În alte condiții „este compromisă păstrarea identităţii naţiunii române”....