În Ajunul Bobotezei, preotul merge pe la casele credincioșilor, sfințind cu crucea și stropind cu agheasma dintr-un mănunchi de busuioc. Preotul este anunțat de „mergători”, care...
Amenzile pentru șoferi, motocicliști, bicicliști și pietoni au crescut în 2025. De la 1 ianuarie 2025, odată cu majorarea salariului minim, sancțiunile aplicate pentru contravențiile rutiere...
Meteorologii au actualizat prognoza și au emis o atenționare nowcasting tip cod galben de instensificări ale vântului, pentru o parte din județul Botoșani. Aceasta este valabilă...
Anul 2024 a marcat un progres semnificativ în dezvoltarea infrastructurii de transport din România, cu un record absolut de 197 de kilometri de autostrăzi și drumuri...
O femeie în vârstă de 48 de ani din localitatea Ungureni, județul Botoșani, a fost dată dispărută de familie, iar polițiștii au demarat cercetări pentru localizarea...
Anul 2025 vine cu scumpiri la carburanţi, în urma creşterii accizelor, dar şi cu o serie de măsuri fiscale prevăzute în ordonanţa „trenuleţ”. Acciza pentru benzina fără...
Mulți dintre noi abia ne-am trezit după o seară de pomină, așa că cel mai bun lucru de care avem nevoie este un ghid pentru refacere...
Botoșănenii par să fi făcut un pas spre civilizația europeană chiar din primele minute ale anului 2025 iar acest lucru se vede și după seara de...
Începând cu 1 ianuarie 2025, la frontiera internă a României, respectiv la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, se elimină controlul de frontieră. Ce înseamnă pentru business...
Pe 1 ianuarie, în fiecare an este sărbătorit Sfântul Vasile. Este prima sărbătoare importantă, cu cruce roșie în calendar ortodox 2025. Este prilej de bucurie, voie...