Autoritățile locale dintr-o comună din județul Botoșani cheltuie aproape șase milioane de lei pentru construirea unor spații de joacă pentru copii în sate în care oamenii...
Un accident rutier a avut loc, în această dimineață, pe strada Gheorghe Doja din municipiul Dorohoi. În eveniment au fost implicate un camion, un buldoexcavator și...
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava ambulanțele trimise la fața locului au acordat primul ajutor unui copil în vârstă de 12 ani din atelajul...
Miercuri, 15 noiembrie, începe Postul Naşterii Domnului, una dintre cele mai importante perioade religioase din 2023. Cunoscut şi drept Postul Crăciunului durează 40 de zile, până...
Aeroportul Internaţional Iaşi, subordonat Consiliului Judeţean Iaşi, a fost tranzitat de 2 milioane de pasageri de la începutul anului şi până în prezent, fiind pentru prima...
Bursele școlare: elevii urmează să primească prima tranșă de burse în 15 noiembrie. Plata se face pentru lunile septembrie și octombrie. Apoi, bursele se plătesc lunar,...
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, a fost în verificări la Centrul Local Dorohoi al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, și...
Protestul angajaţilor Caselor Naţionale de Asigurări de Sănătate, ce urma să se desfășoare marți la București, a fost anulat. Încep plățile către spitale și servicii medicale....
S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani anunță întreruperea furnizării apei, mâine 15 noiembrie 2023, în intervalul orar 09:00 – 14:00, pentru executarea unor lucrări într-un cămin de...
Un medic neonatolog de la Maternitatea Botoșani vrea să implementeze un proiect unic în România. Se numește „ora magică” prin care toate mamele pot petrece, imediat...