Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să urmeze cursurile în cadrul Programului...
Luni, 26 februarie, a avut loc o întâlnire la care au participat mai mulți preoți și tineri botoșăneni care au în comun dorința reluării activităților Asociației...
O comună din județul Botoșani este o adevărată campioană la serviciile sociale. La Vârful Câmpului, asistenții sociali și cei medicali comunitari reușesc să facă minuni, mai...
Ultimele teste pe aplicaţia simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi s-au efectuat luni, iar e-Factura simplificată va putea fi folosită...
Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani a anunțat astăzi că a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului T.D., în vârstă de 49...
Următorul cutremur major din România ar putea avea loc nu mai devreme de 2040, conform unui fost ministru al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului. Acesta a...
Creşterea salariilor a alimentat în prima lună a acestui an bugetul de pensii cu 25,7% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat,...
În contextul sărbătoririi Zilei Protecției Civile din România, timp de o săptămână, la nivelul județului Botoșani au fost organizate o serie de activități menite să dezvolte...
De la debutul sezonului rece 2023 – 2024, 82 de familii din municipiul Botoșani au fost ajutate cu lemne pentru foc. Aceste familii au primit în...
Renovarea și modernizarea a clădirii în care funcționează blocul alimentar, magazia de alimente și spălătoria Spitalului Județean „Mavromati” intră în linie dreaptă. Comisia de achiziții din...