Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse la Iași spre închinare de la biserica mitropolitană din Tesalonic moaștele Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului,...
Legea Dialogului Social nr.367/2022 prevede că negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităților care au cel puțin 10 angajați/lucrători. În cazul în care într-o unitate nu...
Joi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au organizat o acțiune pentru combaterea încălcării normelor legale privind limitele de viteză. În acest context, în urma...
Joi, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani împreună cu cei din cadrul Biroului de Ordine Publică Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor...
Miercuri, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi împreună cu cei din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală nr. 5 Mihăileni, nr. 6 Pomârla,...
Poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Botoșani au descoperit, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competență, într-o autoutilitară, mai...
Fermierii pot transmite până pe 31 octombrie cereri de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantitățile de motorină aferente trimestrului trei al acestui an, informează...
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi au intervenit, seara trecută , pentru stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din localitatea Rădeni, comuna Frumușica. O anexă...
Dionisie provenea dintr-o familie bună din Atena şi a fost instruit în cele ale filosofiei vremii atât acasă, cât şi în celebrele şcoli ateniene, devenind membru...
Momente de panică în această seară în comuna Albești, unde casa unei familii a fost la un pas să fie mistuită de flăcări, după ce un...