Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Botoșani a anunțat oficial că, în anul școlar 2025-2026, nu va fi organizat niciun concurs județean sau testare județeană pentru cadrele didactice....
Sindicaliștii din învățământ pichetează marți sediul Ministerului Educației și Cercetării și cer demisia ministrului Daniel David, nemulțumiți de măsurile adoptate de Guvern. Protestele au început la...
Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat au fost afișate marți, iar rata de succes a crescut cu 3,5% după rezolvarea contestațiilor...
Duminică, 24 august, în jurul orei 20.30, un subofițer din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, aflat în timpul liber, a acordat primul-ajutor unui bărbat care...
Coaliția de guvernare a ajuns la un acord privind modificarea pachetului doi de măsuri fiscale. Printre schimbări se numără introducerea unui capital social diferențiat pentru înființarea...
Luni, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea...
Luni, polițiștii din cadrul Biroului Rutier, au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 48 de ani, din localitatea Răchiți,...
Un bărbat din municipiul Botoșani a fost reținut pentru 24 de ore după ce a încălcat în lanț regulile de circulație. Polițiștii Secției Rurale nr. 1...
Ce trebuie să faci dacă ai pierdut Cartea de Identitate a Autovehiculului? Precizări oficiale vin chiar de la Registrul Auto Român, după o serie de neînțelegeri...
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a afirmat, luni, că probabil anul școlar 2025-2026 va începe pe 8 septembrie cu un boicot. ‘Ce se va întâmpla,...