Ministerul Educaţiei vrea schimbări la stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, precum şi a personalului de îndrumare...
Două expoziţii de bandă desenată realizate în cadrul unui proiect dedicat cunoaşterii Holocaustului din România vor fi inaugurate joi şi sâmbătă la Botoşani și Ploieşti. Potrivit...
Sfântul Proroc Elisei a fost agricultor. A fost chemat de Ilie, din porunca dumnezeiască, la misiunea de proroc. Ilie i-a descoperit lui Elisei revelația dumnezeiască și...
Împlinirea a 120 de ani de la prima audiţie a „Rapsodiei române”, o compoziţie esenţială pentru cultura muzicală românească, creație a marelui muzician botoșănean George Enescu,...
OMV Petrom a anunțat astăzi, marți, „Cea mai mare descoperire de țiței din ultimele decenii”, în România. Zăcămintele se află în regiunile Oltenia și Muntenia din...
Marți, în cadrul ședinței plenului Camerei Deputaților, a fost adoptat cu 261 de voturi „pentru” și o abținere un proiect de lege prin care permisul de...
CNAIR atenționează utilizatorii rețelei de drumuri naționale și autostrăzi din România că o aplicație mobilă nu este autorizată pentru încasarea rovinietei, relatează Mediafax. Este vorba despre...
Zahărul se menţine în topul produselor care s-au scumpit cel mai mult în ultimul an, cu o creştere a preţului de 58,71% în mai 2023 faţă...
Sfânta Muceniță Achilina s-a născut în Biblos, cetate din Palestina, din părinți creștini. La vârstă de șapte ani, Sfânta Achilina cunoastea toate tainele credinței creștine, iar...
Astăzi, 12 iunie 2023, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor, în timp ce se deplasau pe raza localității Zăicești, au observat...